Faceți căutări pe acest blog

marți, 11 octombrie 2011

Un dar pentru Sfânta Parascheva, în semn de recunoştinţă

de Constantin Ciofu

O icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de mari dimensiuni va fi aşezată lângă baldachinul Ocrotitoarei Moldovei din Catedrala mitropolitană din Iaşi. Icoana a fost realizată la Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.


În Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi aşezat, lângă baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, un iconostas nou. Icoana aşezată aici o reprezintă pe Sfânta Parascheva având în jurul chipului scene din viaţa ei. Icoana a fost pictată de Marius Ghinescu de la Centrul „Resurrectio“, iar sculptura iconostasului s-a realizat la Mănăstirea Golia din Iaşi. Iconostasul este o copie fidelă a baldachinului unde sunt aşezate astăzi moaştele Sfintei Parascheva. Icoana este acoperită cu aur de 24 de karate, îmbinat cu aur alb, şi a fost plătită de o credincioasă din Vaslui. Ieri a fost dusă la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, Înalt Preasfinţitul Teofan primind acest dar la împlinirea a 370 de ani de când Sfânta Parascheva se află la Iaşi. „La începutul anului 2011 a venit la Catedrala mitropolitană din Iaşi o creştină, care nu doreşte să i se ştie numele, şi a mărturisit că s-a vindecat de o boală incurabilă prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva. Doamna a dorit să-i facă un dar Cuvioasei, care să rămână ca o ctitorie pentru catedrală. Ne-am propus să facem o icoană care să cuprindă în jurul chipului Sfintei Parascheva scene din viaţa ei. Această icoană va marca recunoştinţa poporului român, în special a poporului român din Moldova, la cei 370 de ani de ocrotire a Sfintei Parascheva.

Această icoană o reprezintă pe Sfânta Parascheva în picioare. Există o asemănare între icoana Răstignirii Mântuitorului Hristos şi cea a Sfintei Parascheva care va fi aşezată în Catedrală. Astfel se marchează cinstirea pe care o aduceau în Moldova creştinii ce o numeau pe Sfânta Parascheva «Sfânta Vineri». Alături de acest dar, cu prilejul hramului din acest an, s-au făcut acoperăminte noi pentru sfânta masă din Catedrală, iar veşmântul care acoperă moaştele Sfintei Parascheva a fost schimbat. Noul veşmânt a fost lucrat în atelierul de broderie al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei“, a explicat protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Sursa: http://www.doxologia.ro

Relansare site Iconia

Am realizat o variantă îmbogățită a site-ului http://www.iconia.ro, cu titlul Iconia: Icoane ortodoxe și iconografie. Tematica site-ului este iconografia în general, cu o secțiune dedicată icoanelor, sub forma de atelier virtual, în care sunt expuse numeroase icoane, lucrate de Daniela Jurescu, precum și alte detalii legate de artist.
Ca noutăți, am adăugat varianta în limba engleza și franceză,  cîteva scrieri despre icoana ortodoxă, am adăugat funcționalități, printre care un calendar ortodox cu posibilitatea de căutare și un calendar de icoane, pe lîngă elemente de design și noi secțiuni.

luni, 31 ianuarie 2011

Apariții editoriale: Sorin Dumitrescu - Noi și icoana

Autor: Sorin Dumitrescu
Editura: Anastasia

Nr. pagini: 800

"Noi si Icoana" pune la dispozitie o cercetare sistematica si de proportii a fundamentelor teologice ale icoanei, a iconologiilor principalelor iconografii ale praznicelor Bisericii, ale modelelor si procedurilor iconice care deosebesc riguros imparatescul icoanei Traditiei, de paradigma paradisiaca a tabloului religios, de asemenea un studiu detaliat, si peste tot bogat argumentat cu imagini, al alunecarilor asemanarii iconice.

Cele 32 de studii de iconologie pot constitui prolegomenele unei teologii a Asemanarii. Daca la originea cristologiei, a teologiei Chipului, s-a aflat, in mod paradoxal, iconoclasmul bizantin, atunci, la fel de paradoxal. iconoclasmul latin si tragicele sale consecinte in cultura laica de astazi s-ar putea afla si ele a originea unei posibile pnevmatologii. In icoana, asemanarea iconica este gazda Domnului, a Maicii Sale si a sfintilor Sai. Spalata de ploaie — zice Parintele Gherman, Patriarhul Constantinopolului — "pe lemnul icoanei se poate taia ceapa" ...

Sursa: Libraria Sophia

Aparitii editoriale: Nikodim Kondakov - Icoane (album)

"Iconografia crestina, mai cu seama atunci cand valorifica reprezentarea lui Iisus Hristos, isi are radacinile in doctrina Invieirii. Mai mult ca oricare alta figura biblica, icoana lui Hristos neintinata de mana omului intruchipeaza principiul dogmatic al crestinismului." Parintele Daniel Rousseau Lucrarea de fata urmareste evolutia temelor sacre, tratate de pictorii scolii bizantine, incepand cu cnezatul Kievului si pana la prabusirea Imperiului Rus. Fara a se referi la modelul stravechi ale iconografiei, la tehnicile si la materialel folosite-lemnul, aurul sau tempera-, autorul demonstreaza ca reprezentarea divinitatii releva intotdeauna, in orice era a istorie, o noua expresie a umanitatii.

Editura: Carter
Autor: Nikodim Kondakov
An aparitie: 2009